Bisericuța de lemn din Jgheaburi, comuna Corbi, județul Argeș, datează din secolul al XVIII-lea. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: AG-II-m-A-13710.05.
ROMANII AR TREBUI SA-SI VIZITEZE INTAI PATRIA SI APOI ALTE TARI DESI MA TEM CA NU LE VA AJUNGE O VIATA SA VIZITEZE CEEA CE OFERA ROMANIA IN MATERIE DE TURISM
miercuri, 14 iunie 2017
Biserica de lemn din Valea Faurului,comuna Mușătești, județul Argeș

Biserica de lemn din Valea Faurului, localizată în satul Valea Faurului, comuna Mușătești, județul Argeș, a fost construită în anul 1727. Hramul bisericii este "Sfinții Voievozi" și este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice LMI 2004 sub codul: AG-II-m-A-13829.
Istoric și trăsături
Biserica Sfinții Îngeri este încă în cult, fapt căruia i se datorează nu numai dăinuirea, ci și șantierul de reparații, din 1997. Din pisania ce-i consemna înălțarea, a fost preluat, în cele de renovare, anul 1727, iar pentru ctitori, numele lui Pătru și Radu Mușatescu, dar și Radu și Pârvu. Din catagrafia începutului de veac XIX, aflăm că biserica Sfinții Îngeri a fost făcută pe moșia căminarului Rasti, de către Petru Mușătescu. Același ctitor este atestat, pe frumosul clopot, cu chipurile sfinților de hram, Mihail și Gavril făcut, după slova inscripției, în 1797: "cu toată cheltuiala satului Valea Faurului, ctitori Jupânul Pătru Mușaț, David Dorin". Îl numește, fără îndoială, prin cel din urmă nume, pe ctitorul lucrărilor de renovare , de la finele acelui veac, clopotul constituind o sursă de datare. Se poate pune în seama lucrărilor, atunci efectuate, adăugirea clopotniței, în care scop bolta originară a pronaosului a fost înlocuită prin tavanul drept. În afara remanierii pronaosului, biserica a fost supusă, pe parcursul timpului, și altor reparații și adausuri. Pereții au fost tencuiți, pe afară și pe dinăuntru, în câteva rânduri și în tot atâtea rânduri au fost executate picturi. Deasupra ușii (de intrare) se păstrează, fragmentar, reprezentarea hramului: Soborul Îngerilor, databilă la mijlocul secolului al XIX-lea.
În urma renovării bisericii, efectuată în 1997, la interior a fost retencuită și pictată. La exterior, lucrarea a fost oprită, bârnele rămânând aparente. Și astfel planul pereților, de străveche formă românească, cu altar, decroșat, poligonal (cu cinci laturi) dar și cu pronaos poligonal, a putut fi clar deslușit, în culoarea lemnului. Au fost aduse la lumină: brâul sculptat în "frânghie", iscusitele îmbinări în "coadă de rândunică"; temelia, dispusă în trepte; consolele, cu crestături, pe profil curb, ce sugerează "capul de cal", asemenea celor pe care, la interior, se descarcă arcul boltirii naosului.
Din patrimoniul de icoane, cea mai mare valoare artistică o au cele aflate în pronaos: Soborul arhanghelilor (icoana hramului); Maria Platitera, cu arhanghelii de o parte și alta a tronului; Sfântul Nicolae, cu Iisus și Maria; Deisis, cu Maria și Ioan, alături tronului. În fruntea acestora, vom așeza însă panoul circular cu Maria Platitera și arhanghelii, cu frumusețea originară bine conservată.
Icoanele, mari, de 0,96 m/0,65 m, aflate în altar, cu reprezentarea Sfântului Ioan și respectiv a Sfântului Nicolae, își mărturisesc data și zugravul, în zapisul platnicului, de pe ultima menționată: "prin evlavia și cheltuiala robului lui Dumnezeu Racoviceanu Apostol, 1838 decembrie 4, Ghermano, ierom(onah)zograf".
Foarte valoroase sunt și icoanele din friza prăznicarelor, cu pictură facuta pe ambele fețe, friză delimitată prin chenare, pe motiv floral, sculptate și pictate. Tematica lor este cea tradițională, exemplificând prin "Cina din Mamvri". Pe praznicul Sfinții Apostoli, este următoarea însemnare: "plătită prin osârdia și cheltuiala robului lui Dumnezeu Ioan, 1808 feb. 15 Ștefan zugrav".

Biserica de lemn din Bărbălătești-comuna Valea Iasului ,judetul Arges
Biserica de lemn din Bărbălătești-comuna Valea Iasului ,judetul Arges,o biserica in a carei pisanie apare numele lui NICOLAE CEAUSESCU.
Biserica de lemn din Bărbălătești, localizată în satul Bărbălătești, comuna Valea Iașului, județul Argeș, a fost construită în anul 1801. Hramul bisericii este "Nașterea Sfâmtului Ioan Botezătorul" și este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice LMI 2004 sub codul: AG-II-m-A-13480.
Comuna Valea Iașului este integrată în Regiunea Sud-Muntenia și se găsește în partea de nord – vest a județului Argeș, fiind formată din nouă sate: Bădila, Bărbălătești, Borovinești, Cerbureni, Mustățeșli, Ruginoasa, Ungureni, Valea Iașului, Valea Uleiului.
Situată în extremitatea estică a comunei Valea Iașului, pe drumul național DN 73C, ce leagă municipiile Curtea de Argeș - Câmpulung Muscel, Parohia Bărbălătești este componentă a Protopopiatului Curtea de Argeș din cadrul Eparhiei Argeșului și Muscelului. Biserica Sfântul Ioan Botezătorul a funcționat ca filială a Parohiei Valea Iașului până la 1 iulie 1997, când, cu binecuvântarea P.S. Calinic, Episcop de Argeș și Muscel, prin Decizia Sf. Episcopii nr. 1133/1997 devine biserică parohială.
Istoricul bisericii parohiale
Pisania bisericii ne oferă informații despre istoricul acesteia: „Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a ridicat această biserică în anul 1800. Nu se cunoaște ctitorul. La sfîrșitul sec. XIX s-a adăogat pronaosul și tinda și a fost pictată din nou de un pictor local, Ion Pogoiu. Între anii 1971-1972 s-au făcut reparații capitale la temelie și acoperită din nou cu șită iar între 1975-1976 s-au efectuat lucrări de introducere a luminii electrice, îndepărtarea tencuielilor degradate, retencuirea pereților și pictura din nou în anul 1979 execută de pictorul Ion Anghel din Curtea de Argeș. În vremea președenției d-lui Nicolae Ceaușescu președintele Republicii Socialiste Romînia, episcop al Eparhiei Rîmnicului și Argeșului fiind P.S. Episcop Iosif Gafton, protoereu pr. Ghițu Vasile, preot paroh Banică Vasile prin osteneala și sârguința celor 60 de familii ale acestei parohii. S-a sfințit astăzi 1 iulie 1979 de către P.S. Episcop Vicar Gherasim Piteșteanu.”
Arhitectura bisericii
Biserica este monument istoric, construită în formă de corabie, compusă din altar, naos, pronaos și pridvor, cu o turlă închisă, așezată pe naos și pridvor, acoperită cu șiță. Corpul bisericii în suprafață de 67 mp (L = 15 m, l = 4,60 m), este din lemn și cărămidă, așezat pe o temelie din bolovani de râu fixați cu liant. La exterior sunt tencuiți doar pereții pronaosului care sunt și pictați, iar pe jumătatea pereților naosului și altarului este o funie excizată din lemn. În interior sunt tencuiți și pictați toți pereții. Altarul este poligonal și boltit cu o fereastră mică la est și una la sud. Tâmpla are trei deschideri pentru acces. Naosul este boltit cu ferestre mici pe pereții de nord și sud, pronaosul este mai mic, prevăzut cu două ferestre mici, tot la nord și sud. Naosul și pronaosul sunt despărțite printr-un zid cu o deschidere prin care se face accesul. Pridvorul este deschis, în față fiind sprijinit pe coloane simple din lemn de stejar, pe care este fixat un brâu din scânduri de brad și portiță, iar în laterale zid tencuit. Accesul în pridvor se face pe o scară cu patru trepte, din piatră cu liant de ciment și nisip, având borduri laterale.
În partea de sud-vest a bisericii se află clopotnița, construcție din zid acoperită cu șiță (P+1), cu suprafața construită la sol de 16 mp (S desf = 19mp), care adăpostește clopotul vechi care are marcat pe el anul 1888, și cancelaria parohială. La nord de biserică, este construit din lemn de brad un praznicar, cu suprafața construită la sol de 48 mp, (iar la nord de prăznicar a fost cumpărat un teren de 800mp necesar extinderii complexului parohial).
În exterior (latura de vest) a complexului parohial este situat Parcul Parohial Sihăstria”, amenajat să servească și ca ,,Școală de vară”, având împrejmuirea rustică, din bulumaci de salcâm și scândură de brad, prevăzut la sud și vest.cu portițe pentru acces. În incinta parcului este ridicat un monument în cinstea tuturor eroilor martiri din toate timpurile și din toate locurile, jertfiți pe câmpurile de luptă, în lagăre, în închisori, pentru apărarea țării, a credinței noastre strămoșești, întregirea neamului, slava sfintei lui Dumnezeu Biserici, pentru dreptatea, demnitatea și libertatea noastră.
Pictura
A fost realizată la sfârșitul sec. al XIX-lea. S-a adăugat pronaosul și tinda și a fost pictată din nou de un pictor local, Ion Pașoiu. Între anii 1971-1972 s-au făcut reparații capitale la temelie și acoperită din nou cu șiță, iar între anii 1975-1976 s-au efectuat lucrări de introducere a luminii electrice, îndepărtarea tencuielilor degradate, retencuirea pereților și pictura din nou în anul 1979, executată de pictorul Ion Anghel din Curtea de Argeș.
Obiecte vechi de cult
Icoana cu Sfântul Ioan Botezătorul - anul 1800;
Clopotul - anul 1888.
moaștele Sfântului Ioan Botezătorul.
Aici au slujit următorii preoți parohi: Nicolae Ștefănescu, Ioan Vega, Ioan Chirculescu, Nicolae Mărtoiu, Vasile Bănică, Aurel Băeții, Mădălin Sorescu, Alexandru Sorin Vîlcu, iar din 2015 Iustinian Radu Mărtoiu.
De asemenea, printre cântăreții biserici s+au aflat Vasile Popescu, Constantin Popa, Ion Petrescu, Ion Blăjan, Gheorghe Ducu, Gheorghe Cristian Pătru.
Cimitirul parohial este situat în partea de sud-est a bisericii.
Activități culturale și filantropice în trecut[modificare
Parohia a susținut Fondul Central Misionar, Filantropia și Asistența socială; a dezvoltat fondul bibliotecar; a catehizat copiii și tinerii prin proiectul „Hristos împărtășit copiilor”.
Profilul actual al parohiei
Parohia se încadrează în categoria a III-a. Satul Bărbălătești este format din 56 gospodării și 145 de credincioși ortodocși, cu o medie de vârstă cuprinsă între 40-50 de ani.
Parohia susține în continuare Fondul Central Misionar, Filantropia și Asistența socială, dezvoltă fondul bibliotecar, și catehizează copiii și tinerii.

Etichete:
arges,
badila,
Bărbălătești,
biserica,
boteazatorul,
calinic,
campulung,
ceausescu,
de lemn,
episcop,
ioan,
judetul,
muntenia,
muscel,
nicolae,
Valea Iasului
Biserica de lemn din satul Borovinesti-comuna Valea Iasului ,judetul Arges

Biserica de lemn din Borovinesti se afla in catunul Borovinestii Vechi, actualul sat Borovinesti, poarta hramul „Sfintii Ingeri" si are pictura murala exterioara. Momentul ridicarii acestui lacas pe locul actual a fost consemnat intr-o pisanie peste intrare, scrisa in chirilice: „Intru slava si ci[n]stea Sfintilor Mai Marilor Voevozi Mihail si Gavriil s-au facut aciasta sf[anta] bisereca din nou. Inceperia de la martie 10 1869 si au luat sfarsit la septembrie 20 1869, in zilele pria inaltatului nostru domn Carol intai cu blagoslovenia priaosfintitului arhiepiscop al Argesului d[u]mn[ea]lui domnul Neofit Scriban cu cheltuiala tutulor enoriasilor, si alergator Gheorghe Boroghina si sau milostivit si alti streini de au ajutat precum [si] toti lacuitori[i] de aici sau silit de au ajutat care cu ce au [avut] pana la cia din urma savarsire ca sa fie sufletele l[or primite] spre lacasurile cele sfinte in veci[i] vecilor amin. 1869. Iancu zugravu [ot] Argesi".
Biserica este ridicata in formele traditionale, cu pereti incheiati in bolta peste naos si altar si un acoperis in patru ape si marcat de un turn. De la vest la est se trece dintr-o incapere intr-alta, incepand cu pridvorul deschis, continuand cu (tinda) pronaosul, naosul si incheind cu altarul mai ingust, poligonal. Altarul este terminat poligonal, in cinci laturi.
El este separat de restul încăperilor prin structura iconostasului, care permite trei intrări rituale și un spațiu liber, deschis sub boltă, în jurul crucii. Întreaga construcție de lemn stă pe un mic fundament zidit, care preia denivelările de teren.
Pictura exterioara este de la 1869 si are nevoie de restaurare.
Pacat ca acest monument istoric deosebit de frumos este lasat in parasire si nimeni de la Patriarhia romana nu isi da interesul sa il renoveze ca de altfel multe alte biserici vechi din Romania.

Structura bisericii este construită din bârne bine fasonate, încheiate la colțuri în cheotori netede, bisericești, în coadă de rândunică. Calitatea lucrului în lemn amintește de faptul că lemnul a fost odată lăsat la vedere, desigur, înainte de transferul bisericii pe locul actual. Cercuiala, tencuiala și zugrăveala de la 1869 se păstrează în mare parte, într-o stare bună.
Pictura exterioara este de la 1869 si are nevoie de restaurare.
Pacat ca acest monument istoric deosebit de frumos este lasat in parasire si nimeni de la Patriarhia romana nu isi da interesul sa il renoveze ca de altfel multe alte biserici vechi din Romania.
marți, 30 mai 2017
MANASTIREA SNAGOV - PERLA A ORTODOXIEI
MANASTIREA SNAGOV - PERLA A ORTODOXIEI
Manastirea Snagov este o veche manastire ortodoxa, situata la o distanta de 45 de kilometri inspre nord de Bucuresti, pe o insula a lacului Snagov. Ansamblul monahal de pe insula Snagov a constituit un important centru duhovnicesc si cultural al Tarii Romanesti, in epoca feudala. Biserica cea mare a manastirii are trei hramuri, dupa cum urmeaza: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (hramul initial, 21 noiembrie), Sfantul Voievod Neagoe Basarab (ctitorul actualei biserici, 26 septembrie) si Sfantul Antim Ivireanu (staretul manastirii, 27 septembrie).
Potrivit descoperiilor arheologice din anul 1933, care fac dovada unei locuiri vechi si neintrerupte pe aceasta insula, Manastirea Snagov a fost ridicata pe locul unei stravechi asezari dacice. Astfel, se crede ca inca din vremea domnitorului Vladislav I (1364-1379) aici exista un mic paraclis, avand hramul Buna Vestire, care s-ar fi scufundat, insa cea mai veche atestare a manastirii apare in anul 1408, intr-un hrisov al domnitorului Mircea cel Batran.
In jurul asezamantului monahal de pe insula Snagov, in jurul anului 1485, domnitorul Vlad Tepes dispune construirea unui zid de aparare, a unui pod, a unei inchisori pentru tradatori si talhari si a unui tunel pe sub apa.
Initial ansamblul monahal din insula, ridicat din caramida, era inconjurat de ziduri puternice pentru aparare, strajuite de un turn inalt de observare si paza, care servea, in acelasi timp, si pe post de clopotnita. Din vechile cladiri, astazi se mai pastreaza numai biserica cea mare, clopotnita, o fantana si o serie de ruine, ale chiliilor si ale inchisorii.
Manastirea Snagovului a servit, pentru o perioada, ca inchisoare de stat pentru boieri. Fiind inconjurata de ape si paduri dese si intunecoase, insula facea evadarile dificile si foarte rare. De asemenea, manastirea era inconjurata cu ziduri puternice, vegheate de un turn care servea drept clopotnita.
Biserica actuala, avand hramul "Intrarea in biserica a Maicii Domnului", a fost construita din caramida, in stil bizantin, de catre domnitorul Neagoe Basarab, intre anii 1517-1521. Biserica are patru turle poligonale, acoperite cu tigla, ca si restul suprafetei bisericii. Interiorul bisericii a fost imbracat in fresca, in anul 1563, de catre zugravul Dobromir cel Tanar, prin grija domnitorului Petru cel Tanar, fiul lui Mircea Ciobanul si al doamnei Cheajna.
In interiorul bisericii se pot distinge fresce din secolul al XV-lea, precum si portretele unor personalitati de seama ale vremii: Sfantul Neagoe Basarab cu fiul sau, Teodosie, si Mircea Ciobanul, cu familia. Desi, de-a lungul vremii, frescele din Manastirea Snagov au suferit numeroase transformari si restaurari, acestea reprezinta inca cel mai mare ansamblu mural care se pastreaza intr-o biserica din tara noastra.
Manastirea Snagov a fost mult iubita de Sfantul Antim Ivireanu (1650-1716), devenit mai tarziu mitropolit al Tarii Romanesti. In tipografia de la Manastirea Snagov, infiintata chiar de Sfantul Antim, s-au tiparit carti bisericesti in limbile greaca, slavona si araba, care au dus faima mesterilor autohtoni de la Snagov pana in Grecia, Asia Mica si Egipt.
In aceasta tipografie, sprijinita mult si de Sfantul Constantin Brancoveanu, carturarul Antim Ivireanul a tiparit, pentru prima data cu litere mobile, primele carti in limba romana cu caractere latine. Astfel, intaia carte cu litere latine a epocii limbii romane moderne a fost "Oranduiala slujbei lui Constantin si Elena".
In anul 1835, in manastirea de pe insula Snagov s-a infiintat o scoala de reeducare pentru tineret, iar dupa revolutia din 1848, aici au fost inchisi in jur de cincizeci de „pasoptisti”. Dupa secularizarea averilor manastiresti, in anul 1864, calugarii de la Manastirea Snagov au parasit insula, chiliile fiind daramate, iar biserica paraginita.
Manastirea Snagov, adica biserica cea mare si clopotnita, a fost restaurata in anul 1904, iar mai apoi in anul 1941, dupa cutremurul din 1940. O ampla serie de lucrari de reparatie si restaurare a fost desfasurata intre anii 1966-1967, in vremea patriarhului Justinian. Cutremurele din anii 1977 si 1986 au afectat mult biserica, astfel fiind nevoie de noi lucrari de restaurare, terminate abia in anul 1995.
Biserica cea mare din Manastirea Snagov a fost folosita si pe post de necropola domneasca, aici aflandu-se mormantul voievodului Vlad Tepes. De asemenea, tot pe aceasta insula a murit, in luna decembrie 1662, si batranul postelnic Constantin Catacuzino, victima a intrigilor boierilor in lupta pentru domnie.
Manastirea Snagov a devenit renumita mai ales dupa inmormantarea aici a domnitorului Vlad Tepes. Potrivit legendelor, dupa moartea lui Vlad Tepes, survenita in urma unei batalii cu turcii, in anul 1476, calugarii manastirii ar fi gasit si ascuns trupul domnitorului, respectiv l-ar fi inmormantat crestineste, dupa terminarea periodica a luptelor pentru putere. Inmormantarea s-ar fi petrecut pe ascuns si fara nici un fast, din cauza noului domnitor instalat de turci, care era din familia Danestilor, dusmani ai lui Vlad Tepes. Cu toate acestea, adevarul nu poate fi stabilit cu certitudine.
Dintre numeroasele obiecte de cult si de arta feudala, pastrate cu multa grija in Manastirea Snagov, mentionam: usa paraclisului, care dateaza de pe la jumatatea secolului al XV-lea; un panaghiar de argint aurit, din secolul XV; o anafornita daruita de Radu cel Mare; un chivot daruit de Sfantul Varlaam; o catuie oferita de Sfantul Antim Ivireanu. O parte dintre aceste tezaure liturgice, bisericesti si culturale se pastreaza astazi in Muzeul National de Arta al Romaniei.
In vechime insula era legata de malul lacului printr-un pod lucrat din barne de stejar. In anul 1821 insa, in urma Revolutiei, podul a fost incendiat de turci, el nemaifiind refacuta pana de curand. Se spune ca podul a ars o zi si o noapte, intinzand un drum de flacari peste luciul apei. Astazi, la Manastirea Snagov se poate ajunge pe o pasarela din fier, care face legatura intre mal si insula; lucrarile la pasarela au inceput in luna iulie a anului 2010, fiind finalizate in luna noiembrie a aceluiasi an.

basarab,
biserica,
cantacuzino,
danesti,
domnie,
insula,
legende,
manastirea,
manastirea snagov,
mormantul lui vlad tepes,
pasoptisti,
snagov,
turci,
vlad tepes
luni, 29 mai 2017
ATENTIE,accesul spre Cetatea Poenari din Arges, cunoscută şi ca Cetatea lui Vlad Tepeş, restricţionat de teama urşilor

Accesul spre Cetatea Poenari din Arges, cunoscută şi ca Cetatea lui Vlad Tepeş, restricţionat de teama urşilor. "S-a ajuns la această situaţie din cauza faptului că turiştii le dau de mâncare animalelor"
Cetatea Poenari, cunoscută ca Cetatea lui Vlad Ţepeş, din judeţul Argeş, a fost închisă după ce urşii au coborât în zone destul de joase faţă de cum obişnuiau în trecut. Astfel, autorităţile au luat măsura restricţionării accesului în zonă devenit periculos.
"Oamenii sunt pe primul plan, securitatea şi integritatea acestora ne preocupă. Jandarmeria şi Direcţia silvică ne-au semnalat că există un pericol în zonă şi se ocupă de monitorizare, iar până vom primi răspunsul că pericolul a fost îndepărtat accesul rămâne restricţionat", a declarat duminică, managerul Muzeului Judeţean Argeş,domnul Cornel Popescu.
Cătălina Turcea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş, a declarat, la rândul său, că s-a ajuns la această situaţie pentru că oamenii au hrănit urşii.
"S-a ajuns la această situaţie din cauza faptului că turiştii le dau de mâncare animalelor, iar pe această cale aş dori să fac un apel către ei să nu mai procedeze aşa. Să conştientizeze faptul că urşii reprezintă un pericol", a declarat domnul Turcea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş.
Autorităţile din Argeş vor lua în discuţie în săptămâna viitoare care va fi modalitatea de acţiune în acest caz în aşa fel încât drumul spre cetate să fie redeschis cat mai curand.

miercuri, 17 mai 2017
MANASTIREA DE LA CURTEA DE ARGES
MANASTIREA DE LA CURTEA DE ARGES-construita de mesterul Manole
Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire ortodoxă foarte frumoasa din România, situată în municipiul Curtea de Argeș, construită între 1515-1517 de Neagoe Basarab. Ansamblul cuprinde catedrala episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Țara Românească. Catedrala este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare AG-II-a-A-13628. În timpul lui Carol I, catedrala a fost transformată în necropolă pentru familia regală a României. În afară de mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Argeș se află și moaștele sfintei Filofteia.
Dacă în 1857 complexul monastic era păstrat în întregime, două incendii din 1866 și 1867 au distrus clădirile seminarului, respectiv locuințele, paraclisul și turnul de intrare. La inițiativa lui Carol I, biserica a fost restaurată începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noüy, ceea ce a dus la înlocuirea frescei originale cu o pictură nouă și la alte modificări radicale ale structurii interioare.În anul 1886 s-a terminat restaurarea bisercii și a început construirea palatului regal din latura de est a complexului, care va fi mai târziu transformat în palat episcopal.
Din 2009 a început construcția unei noi catedrale unde vor fi amplasate mormintele membrilor familiei regale a României ce vor deceda de atunci înainte, precum și moaștele sfintei Filofteia
La mica distanta de manastire chiar peste stradase afla fantana mesterului MANOLE despre care legenda spune ca a fost construita pe locul unde a cazut mesterul in zborul sau.
BALADA- MESTERUL MANOLE
de Vasile Alecsandri
Pe Argeş în gios,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă trece
Cu tovarăşi zece:
Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.
Merg cu toţi pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Iată, cum mergea
Că-n drum agiungea
Pe-un biet ciobănaş
Din fluier doinaş.
Şi cum îl vedea,
Domnul îi zicea:
- Mândre ciobănaş
Din fluier doinaş,
Pe Argeş în sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Argeş în gios
Cu turma ai fost.
Nu cumv-ai văzut,
Pe unde-ai trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
La loc de grindiş,
La verde-aluniş
- Ba, doamne-am văzut,
Pe unde-am trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
Cânii, cum îl vad,
La el se răpăd
Si latră-a pustiu
Si urlă-a morţiu.
Cât îl auzea,
Domnu-nveselea,
Şi curând pleca,
Spre zid apuca,
Cu nouă zidari,
Nouă meşteri mari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.
- Iată zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Deci voi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Curând vă siliţi
Lucrul de-l porniţi
Ca să-mi rădicaţi,
Aici să-mi duraţi
Monastire naltă
Cum n-a mai fost altă,
Că v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!
Meşterii grăbea,
Şfările-ntindea,
Locul măsura,
Şanţuri largi săpa
Şi mereu lucra,
Zidul ridica,
Dar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucra în zadar!
Domnul se mira
Ş-apoi îi mustra,
Ş-apoi se-ncrunta
Şi-i ameninţa
Să-i puie de vii
Chiar în temelii!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari
Tremura lucrând,
Lucra tremurând
Zi lungă de vară,
Ziua pân-în seară;
Iar Manoli sta,
Nici că mai lucra,
Ci mi se culca
Şi un vis visa,
Apoi se scula
Ş-astfel cuvânta:
- Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Ştiţi ce am visat
De când m-am culcat?
O şoaptă de sus
Aievea mi-a spus
Că orice-am lucra,
Noaptea s-a surpa
Pân-om hotărî
În zid de-a zidi
Cea-ntâi soţioară,
Cea-ntâi sorioară
Care s-a ivi
Mâni în zori de zi,
Aducând bucate
La soţ ori la frate.
Deci dacă vroiţi
Ca să ispraviţi
Sfânta monastire
Pentru pomenire,
Noi să ne-apucăm
Cu toţi să giurăm
Şi să ne legăm
Taina s-o păstrăm;
Ş-orice soţioară,
Orice sorioară
Mâni în zori de zi
Întâi s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim,
În zid s-o zidim!
Iată,-n zori de zi,
Manea se trezi,
Ş-apoi se sui
Pe gard de nuiele,
Şi mai sus, pe schele,
Şi-n câmp se uita,
Drumul cerceta.
Când, vai! ce zărea?
Cine că venea?
Soţioara lui,
Floarea câmpului!
Ea s-apropia
Şi îi aducea
Prânz de mâncatură,
Vin de băutură.
Cât el o zărea,
Inima-i sărea,
În genunchi cădea
Si plângând zicea:
- Dă, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Sa facă pâraie,
Sa curgă şiroaie,
Apele să crească,
Mândra să-mi oprească,
S-o oprească-n vale,
S-o-ntoarcă din cale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceriu-ntuneca.
Şi curgea deodată
Ploaie spumegată
Ce face pâraie
Şi îmflă şiroaie.
Dar oricât cădea,
Mândra n-o oprea,
Ci ea tot venea
Şi s-apropia.
Manea mi-o vedea,
Inima-i plângea
Şi iar se-nchina,
Şi iar se ruga:
- Suflă, Doamne,-un vânt,
Suflă-l pe pământ,
Brazii să-i despoaie,
Paltini să îndoaie,
Munţii să răstoarne,
Mândra să-mi întoarne,
Să mi-o-ntoarne-n cale,
S-o ducă devale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Şi sufla un vânt,
Un vânt pre pământ,
Paltini că-ndoia,
Brazi că despoia,
Munţii răsturna,
Iară pe Ana
Nici c-o înturna!
Ea mereu venea,
Pe drum şovăia
Şi s-apropia
Şi, amar de ea,
Iată c-agiungea!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari
Mult înveslea
Dacă o vedea,
Iar Manea turba,
Mândra-şi săruta,
În braţe-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Şi, glumind, zicea:
- Stai, mândruţa mea,
Nu te speria,
Că vrem să glumim
Şi să te zidim!
Ana se-ncredea
Şi vesel râdea.
Iar Manea ofta
Şi se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pan la gleznişoare,
Pan la pulpişoare.
Iar ea, vai de ea,
Nici ca mai râdea,
Ci mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Agiungă-ţi de şagă,
Ca nu-i bună, dragă.
Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău ma strânge,
Trupuşoru-mi frânge!
Iar Manea tăcea
Şi mereu zidea;
Şi o cuprindea
Pan la gleznişoare,
Pan la pulpişoare,
Pan la costişoare,
Pan la ţâţişoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plângea
Şi mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge!
Manoli turba
Şi mereu lucra.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pan la costişoare,
Pan la ţâţişoare,
Pan la buzişoare,
Pan la ochişori,
Încât, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid ca zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge!
Pe Argeş in gios,
Pe un mal frumos
Negru-vodă vine
Ca să se închine
La cea monastire,
Falnică zidire,
Monastire naltă,
Cum n-a mai fost altă.
Domnul o privea
Şi se-nveselea
Şi astfel grăia:
- Voi, meşteri zidari,
Zece meşteri mari,
Spuneţi-mi cu drept,
Cu mâna la piept,
De-aveţi meşterie
Ca să-mi faceţi mie
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă?
Iar cei meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Cum sta pe grindiş,
Sus pe coperiş,
Vesel se mândrea
Ş-apoi răspundea:
- Ca noi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Alţii nici că sunt
Pe acest pamânt!
Află că noi ştim
Oricând să zidim
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă!
Domnu-i asculta
Şi pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice,
Iar pe cei zidari,
Zece meşteri mari,
Să mi-i părăsească,
Ca să putrezească
Colo, pe grindiş,
Sus, pe coperiş.
Meşterii gândea
Şi ei îşi făcea
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare.
Apoi le-ntindea
Şi-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea
Şi unde pica,
Trupu-ş despica.
Iar bietul Manoli,
Meşterul Manoli,
Când se încerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieşea
Un glas năduşit,
Un glas mult iubit,
Care greu gemea
Si mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge,
Viaţa mi se stinge!
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochii-i se-nvelea;
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvârtea
Şi de pe grindiş,
De pe-acoperiş,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea
Ce se mai făcea?
O fântână lină,
Cu apă puţină,
Cu apă sărată,
Cu lacrimi udată!
Pe un mal frumos,
Negru-vodă trece
Cu tovarăşi zece:
Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.
Merg cu toţi pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Iată, cum mergea
Că-n drum agiungea
Pe-un biet ciobănaş
Din fluier doinaş.
Şi cum îl vedea,
Domnul îi zicea:
- Mândre ciobănaş
Din fluier doinaş,
Pe Argeş în sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Argeş în gios
Cu turma ai fost.
Nu cumv-ai văzut,
Pe unde-ai trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
La loc de grindiş,
La verde-aluniş
- Ba, doamne-am văzut,
Pe unde-am trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
Cânii, cum îl vad,
La el se răpăd
Si latră-a pustiu
Si urlă-a morţiu.
Cât îl auzea,
Domnu-nveselea,
Şi curând pleca,
Spre zid apuca,
Cu nouă zidari,
Nouă meşteri mari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.
- Iată zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Deci voi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Curând vă siliţi
Lucrul de-l porniţi
Ca să-mi rădicaţi,
Aici să-mi duraţi
Monastire naltă
Cum n-a mai fost altă,
Că v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!
Meşterii grăbea,
Şfările-ntindea,
Locul măsura,
Şanţuri largi săpa
Şi mereu lucra,
Zidul ridica,
Dar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucra în zadar!
Domnul se mira
Ş-apoi îi mustra,
Ş-apoi se-ncrunta
Şi-i ameninţa
Să-i puie de vii
Chiar în temelii!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari
Tremura lucrând,
Lucra tremurând
Zi lungă de vară,
Ziua pân-în seară;
Iar Manoli sta,
Nici că mai lucra,
Ci mi se culca
Şi un vis visa,
Apoi se scula
Ş-astfel cuvânta:
- Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Ştiţi ce am visat
De când m-am culcat?
O şoaptă de sus
Aievea mi-a spus
Că orice-am lucra,
Noaptea s-a surpa
Pân-om hotărî
În zid de-a zidi
Cea-ntâi soţioară,
Cea-ntâi sorioară
Care s-a ivi
Mâni în zori de zi,
Aducând bucate
La soţ ori la frate.
Deci dacă vroiţi
Ca să ispraviţi
Sfânta monastire
Pentru pomenire,
Noi să ne-apucăm
Cu toţi să giurăm
Şi să ne legăm
Taina s-o păstrăm;
Ş-orice soţioară,
Orice sorioară
Mâni în zori de zi
Întâi s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim,
În zid s-o zidim!
Iată,-n zori de zi,
Manea se trezi,
Ş-apoi se sui
Pe gard de nuiele,
Şi mai sus, pe schele,
Şi-n câmp se uita,
Drumul cerceta.
Când, vai! ce zărea?
Cine că venea?
Soţioara lui,
Floarea câmpului!
Ea s-apropia
Şi îi aducea
Prânz de mâncatură,
Vin de băutură.
Cât el o zărea,
Inima-i sărea,
În genunchi cădea
Si plângând zicea:
- Dă, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Sa facă pâraie,
Sa curgă şiroaie,
Apele să crească,
Mândra să-mi oprească,
S-o oprească-n vale,
S-o-ntoarcă din cale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceriu-ntuneca.
Şi curgea deodată
Ploaie spumegată
Ce face pâraie
Şi îmflă şiroaie.
Dar oricât cădea,
Mândra n-o oprea,
Ci ea tot venea
Şi s-apropia.
Manea mi-o vedea,
Inima-i plângea
Şi iar se-nchina,
Şi iar se ruga:
- Suflă, Doamne,-un vânt,
Suflă-l pe pământ,
Brazii să-i despoaie,
Paltini să îndoaie,
Munţii să răstoarne,
Mândra să-mi întoarne,
Să mi-o-ntoarne-n cale,
S-o ducă devale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Şi sufla un vânt,
Un vânt pre pământ,
Paltini că-ndoia,
Brazi că despoia,
Munţii răsturna,
Iară pe Ana
Nici c-o înturna!
Ea mereu venea,
Pe drum şovăia
Şi s-apropia
Şi, amar de ea,
Iată c-agiungea!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari
Mult înveslea
Dacă o vedea,
Iar Manea turba,
Mândra-şi săruta,
În braţe-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Şi, glumind, zicea:
- Stai, mândruţa mea,
Nu te speria,
Că vrem să glumim
Şi să te zidim!
Ana se-ncredea
Şi vesel râdea.
Iar Manea ofta
Şi se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pan la gleznişoare,
Pan la pulpişoare.
Iar ea, vai de ea,
Nici ca mai râdea,
Ci mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Agiungă-ţi de şagă,
Ca nu-i bună, dragă.
Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău ma strânge,
Trupuşoru-mi frânge!
Iar Manea tăcea
Şi mereu zidea;
Şi o cuprindea
Pan la gleznişoare,
Pan la pulpişoare,
Pan la costişoare,
Pan la ţâţişoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plângea
Şi mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge!
Manoli turba
Şi mereu lucra.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pan la costişoare,
Pan la ţâţişoare,
Pan la buzişoare,
Pan la ochişori,
Încât, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid ca zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge!
Pe Argeş in gios,
Pe un mal frumos
Negru-vodă vine
Ca să se închine
La cea monastire,
Falnică zidire,
Monastire naltă,
Cum n-a mai fost altă.
Domnul o privea
Şi se-nveselea
Şi astfel grăia:
- Voi, meşteri zidari,
Zece meşteri mari,
Spuneţi-mi cu drept,
Cu mâna la piept,
De-aveţi meşterie
Ca să-mi faceţi mie
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă?
Iar cei meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Cum sta pe grindiş,
Sus pe coperiş,
Vesel se mândrea
Ş-apoi răspundea:
- Ca noi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Alţii nici că sunt
Pe acest pamânt!
Află că noi ştim
Oricând să zidim
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă!
Domnu-i asculta
Şi pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice,
Iar pe cei zidari,
Zece meşteri mari,
Să mi-i părăsească,
Ca să putrezească
Colo, pe grindiş,
Sus, pe coperiş.
Meşterii gândea
Şi ei îşi făcea
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare.
Apoi le-ntindea
Şi-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea
Şi unde pica,
Trupu-ş despica.
Iar bietul Manoli,
Meşterul Manoli,
Când se încerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieşea
Un glas năduşit,
Un glas mult iubit,
Care greu gemea
Si mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge,
Viaţa mi se stinge!
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochii-i se-nvelea;
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvârtea
Şi de pe grindiş,
De pe-acoperiş,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea
Ce se mai făcea?
O fântână lină,
Cu apă puţină,
Cu apă sărată,
Cu lacrimi udată!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
De ce au blugii acest buzunar mic ?
De ce au blugii acest buzunar mic? Sigur te-ai intrebat macar o data in viata. Macar o data in viata te-ai intrebat asta, dar nimeni n...
-
Ce se întâmplă dacă barajul Vidraru ar ceda. În Piteşti, apele ar pătrunde în 72 de minute, iar viitura ar avea 12 metri înălţime ...
-
Ieri am avut ocazia sa trec pe langa gara din Curtea de Arges in drum spre Autogara din acelasi oras si am folosit timpul pen...
-
Biserica de lemn din satul Borovinesti-comuna Valea Iasului ,judetul Arges Biserica de lemn din Borovinesti se afla in catu...