marți, 30 mai 2017

MANASTIREA SNAGOV - PERLA A ORTODOXIEI

MANASTIREA SNAGOV - PERLA A ORTODOXIEI

Manastirea Snagov este o veche manastire ortodoxa, situata la o distanta de 45 de kilometri inspre nord de Bucuresti, pe o insula a lacului Snagov. Ansamblul monahal de pe insula Snagov a constituit un important centru duhovnicesc si cultural al Tarii Romanesti, in epoca feudala. Biserica cea mare a manastirii are trei hramuri, dupa cum urmeaza: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (hramul initial, 21 noiembrie), Sfantul Voievod Neagoe Basarab (ctitorul actualei biserici, 26 septembrie) si Sfantul Antim Ivireanu (staretul manastirii, 27 septembrie).
Potrivit descoperiilor arheologice din anul 1933, care fac dovada unei locuiri vechi si neintrerupte pe aceasta insula, Manastirea Snagov a fost ridicata pe locul unei stravechi asezari dacice. Astfel, se crede ca inca din vremea domnitorului Vladislav I (1364-1379) aici exista un mic paraclis, avand hramul Buna Vestire, care s-ar fi scufundat, insa cea mai veche atestare a manastirii apare in anul 1408, intr-un hrisov al domnitorului Mircea cel Batran.

In jurul asezamantului monahal de pe insula Snagov, in jurul anului 1485, domnitorul Vlad Tepes dispune construirea unui zid de aparare, a unui pod, a unei inchisori pentru tradatori si talhari si a unui tunel pe sub apa.
Initial ansamblul monahal din insula, ridicat din caramida, era inconjurat de ziduri puternice pentru aparare, strajuite de un turn inalt de observare si paza, care servea, in acelasi timp, si pe post de clopotnita. Din vechile cladiri, astazi se mai pastreaza numai biserica cea mare, clopotnita, o fantana si o serie de ruine, ale chiliilor si ale inchisorii.

Manastirea Snagovului a servit, pentru o perioada, ca inchisoare de stat pentru boieri. Fiind inconjurata de ape si paduri dese si intunecoase, insula facea evadarile dificile si foarte rare. De asemenea, manastirea era inconjurata cu ziduri puternice, vegheate de un turn care servea drept clopotnita.

Biserica actuala, avand hramul "Intrarea in biserica a Maicii Domnului", a fost construita din caramida, in stil bizantin, de catre domnitorul Neagoe Basarab, intre anii 1517-1521. Biserica are patru turle poligonale, acoperite cu tigla, ca si restul suprafetei bisericii. Interiorul bisericii a fost imbracat in fresca, in anul 1563, de catre zugravul Dobromir cel Tanar, prin grija domnitorului Petru cel Tanar, fiul lui Mircea Ciobanul si al doamnei Cheajna.


In interiorul bisericii se pot distinge fresce din secolul al XV-lea, precum si portretele unor personalitati de seama ale vremii: Sfantul Neagoe Basarab cu fiul sau, Teodosie, si Mircea Ciobanul, cu familia. Desi, de-a lungul vremii, frescele din Manastirea Snagov au suferit numeroase transformari si restaurari, acestea reprezinta inca cel mai mare ansamblu mural care se pastreaza intr-o biserica din tara noastra.

Manastirea Snagov a fost mult iubita de Sfantul Antim Ivireanu (1650-1716), devenit mai tarziu mitropolit al Tarii Romanesti. In tipografia de la Manastirea Snagov, infiintata chiar de Sfantul Antim, s-au tiparit carti bisericesti in limbile greaca, slavona si araba, care au dus faima mesterilor autohtoni de la Snagov pana in Grecia, Asia Mica si Egipt.

In aceasta tipografie, sprijinita mult si de Sfantul Constantin Brancoveanu, carturarul Antim Ivireanul a tiparit, pentru prima data cu litere mobile, primele carti in limba romana cu caractere latine. Astfel, intaia carte cu litere latine a epocii limbii romane moderne a fost "Oranduiala slujbei lui Constantin si Elena".


In anul 1835, in manastirea de pe insula Snagov s-a infiintat o scoala de reeducare pentru tineret, iar dupa revolutia din 1848, aici au fost inchisi in jur de cincizeci de „pasoptisti”. Dupa secularizarea averilor manastiresti, in anul 1864, calugarii de la Manastirea Snagov au parasit insula, chiliile fiind daramate, iar biserica paraginita.

Manastirea Snagov, adica biserica cea mare si clopotnita, a fost restaurata in anul 1904, iar mai apoi in anul 1941, dupa cutremurul din 1940. O ampla serie de lucrari de reparatie si restaurare a fost desfasurata intre anii 1966-1967, in vremea patriarhului Justinian. Cutremurele din anii 1977 si 1986 au afectat mult biserica, astfel fiind nevoie de noi lucrari de restaurare, terminate abia in anul 1995.

Biserica cea mare din Manastirea Snagov a fost folosita si pe post de necropola domneasca, aici aflandu-se mormantul voievodului Vlad Tepes. De asemenea, tot pe aceasta insula a murit, in luna decembrie 1662, si batranul postelnic Constantin Catacuzino, victima a intrigilor boierilor in lupta pentru domnie.

Manastirea Snagov a devenit renumita mai ales dupa inmormantarea aici a domnitorului Vlad Tepes. Potrivit legendelor, dupa moartea lui Vlad Tepes, survenita in urma unei batalii cu turcii, in anul 1476, calugarii manastirii ar fi gasit si ascuns trupul domnitorului, respectiv l-ar fi inmormantat crestineste, dupa terminarea periodica a luptelor pentru putere. Inmormantarea s-ar fi petrecut pe ascuns si fara nici un fast, din cauza noului domnitor instalat de turci, care era din familia Danestilor, dusmani ai lui Vlad Tepes. Cu toate acestea, adevarul nu poate fi stabilit cu certitudine.

Dintre numeroasele obiecte de cult si de arta feudala, pastrate cu multa grija in Manastirea Snagov, mentionam: usa paraclisului, care dateaza de pe la jumatatea secolului al XV-lea; un panaghiar de argint aurit, din secolul XV; o anafornita daruita de Radu cel Mare; un chivot daruit de Sfantul Varlaam; o catuie oferita de Sfantul Antim Ivireanu. O parte dintre aceste tezaure liturgice, bisericesti si culturale se pastreaza astazi in Muzeul National de Arta al Romaniei.

In vechime insula era legata de malul lacului printr-un pod lucrat din barne de stejar. In anul 1821 insa, in urma Revolutiei, podul a fost incendiat de turci, el nemaifiind refacuta pana de curand. Se spune ca podul a ars o zi si o noapte, intinzand un drum de flacari peste luciul apei. Astazi, la Manastirea Snagov se poate ajunge pe o pasarela din fier, care face legatura intre mal si insula; lucrarile la pasarela au inceput in luna iulie a anului 2010, fiind finalizate in luna noiembrie a aceluiasi an.


luni, 29 mai 2017

ATENTIE,accesul spre Cetatea Poenari din Arges, cunoscută şi ca Cetatea lui Vlad Tepeş, restricţionat de teama urşilor

ATENTIE,accesul spre Cetatea Poenari din Arges, cunoscută şi ca Cetatea lui Vlad Tepeş, restricţionat de teama urşilor

Accesul spre Cetatea Poenari din Arges, cunoscută şi ca Cetatea lui Vlad Tepeş, restricţionat de teama urşilor. "S-a ajuns la această situaţie din cauza faptului că turiştii le dau de mâncare animalelor"

Cetatea Poenari, cunoscută ca Cetatea lui Vlad Ţepeş, din judeţul Argeş, a fost închisă după ce urşii au coborât în zone destul de joase faţă de cum obişnuiau în trecut. Astfel, autorităţile au luat măsura restricţionării accesului în zonă devenit periculos.

"Oamenii sunt pe primul plan, securitatea şi integritatea acestora ne preocupă. Jandarmeria şi Direcţia silvică ne-au semnalat că există un pericol în zonă şi se ocupă de monitorizare, iar până vom primi răspunsul că pericolul a fost îndepărtat accesul rămâne restricţionat", a declarat duminică, managerul Muzeului Judeţean Argeş,domnul Cornel Popescu.

Cătălina Turcea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş, a declarat, la rândul său, că s-a ajuns la această situaţie pentru că oamenii au hrănit urşii.

"S-a ajuns la această situaţie din cauza faptului că turiştii le dau de mâncare animalelor, iar pe această cale aş dori să fac un apel către ei să nu mai procedeze aşa. Să conştientizeze faptul că urşii reprezintă un pericol", a declarat domnul Turcea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş.

Autorităţile din Argeş vor lua în discuţie în săptămâna viitoare care va fi modalitatea de acţiune în acest caz în aşa fel încât drumul spre cetate să fie redeschis cat mai curand.

miercuri, 17 mai 2017

MANASTIREA DE LA CURTEA DE ARGES

MANASTIREA DE LA CURTEA DE ARGES-construita de mesterul Manole

Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire ortodoxă foarte frumoasa din România, situată în municipiul Curtea de Argeș, construită între 1515-1517 de Neagoe Basarab. Ansamblul cuprinde catedrala episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Țara Românească. Catedrala este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare AG-II-a-A-13628. În timpul lui Carol I, catedrala a fost transformată în necropolă pentru familia regală a României. În afară de mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Argeș se află și moaștele sfintei Filofteia.
Dacă în 1857 complexul monastic era păstrat în întregime, două incendii din 1866 și 1867 au distrus clădirile seminarului, respectiv locuințele, paraclisul și turnul de intrare. La inițiativa lui Carol I, biserica a fost restaurată începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noüy, ceea ce a dus la înlocuirea frescei originale cu o pictură nouă și la alte modificări radicale ale structurii interioare.În anul 1886 s-a terminat restaurarea bisercii și a început construirea palatului regal din latura de est a complexului, care va fi mai târziu transformat în palat episcopal.

Din 2009 a început construcția unei noi catedrale unde vor fi amplasate mormintele membrilor familiei regale a României ce vor deceda de atunci înainte, precum și moaștele sfintei Filofteia
La mica distanta de manastire chiar peste stradase afla fantana mesterului MANOLE despre care legenda spune ca a fost construita pe locul unde a cazut mesterul in zborul sau.

BALADA- MESTERUL MANOLE
           de Vasile Alecsandri

Pe Argeş în gios,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă trece
Cu tovarăşi zece:
Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.
Merg cu toţi pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Iată, cum mergea
Că-n drum agiungea
Pe-un biet ciobănaş
Din fluier doinaş.
Şi cum îl vedea,
Domnul îi zicea:
- Mândre ciobănaş
Din fluier doinaş,
Pe Argeş în sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Argeş în gios
Cu turma ai fost.
Nu cumv-ai văzut,
Pe unde-ai trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
La loc de grindiş,
La verde-aluniş
- Ba, doamne-am văzut,
Pe unde-am trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
Cânii, cum îl vad,
La el se răpăd
Si latră-a pustiu
Si urlă-a morţiu.
Cât îl auzea,
Domnu-nveselea,
Şi curând pleca,
Spre zid apuca,
Cu nouă zidari,
Nouă meşteri mari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.
- Iată zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Deci voi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Curând vă siliţi
Lucrul de-l porniţi
Ca să-mi rădicaţi,
Aici să-mi duraţi
Monastire naltă
Cum n-a mai fost altă,
Că v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!
Meşterii grăbea,
Şfările-ntindea,
Locul măsura,
Şanţuri largi săpa
Şi mereu lucra,
Zidul ridica,
Dar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucra în zadar!
Domnul se mira
Ş-apoi îi mustra,
Ş-apoi se-ncrunta
Şi-i ameninţa
Să-i puie de vii
Chiar în temelii!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari
Tremura lucrând,
Lucra tremurând
Zi lungă de vară,
Ziua pân-în seară;
Iar Manoli sta,
Nici că mai lucra,
Ci mi se culca
Şi un vis visa,
Apoi se scula
Ş-astfel cuvânta:
- Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Ştiţi ce am visat
De când m-am culcat?
O şoaptă de sus
Aievea mi-a spus
Că orice-am lucra,
Noaptea s-a surpa
Pân-om hotărî
În zid de-a zidi
Cea-ntâi soţioară,
Cea-ntâi sorioară
Care s-a ivi
Mâni în zori de zi,
Aducând bucate
La soţ ori la frate.
Deci dacă vroiţi
Ca să ispraviţi
Sfânta monastire
Pentru pomenire,
Noi să ne-apucăm
Cu toţi să giurăm
Şi să ne legăm
Taina s-o păstrăm;
Ş-orice soţioară,
Orice sorioară
Mâni în zori de zi
Întâi s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim,
În zid s-o zidim!
Iată,-n zori de zi,
Manea se trezi,
Ş-apoi se sui
Pe gard de nuiele,
Şi mai sus, pe schele,
Şi-n câmp se uita,
Drumul cerceta.
Când, vai! ce zărea?
Cine că venea?
Soţioara lui,
Floarea câmpului!
Ea s-apropia
Şi îi aducea
Prânz de mâncatură,
Vin de băutură.
Cât el o zărea,
Inima-i sărea,
În genunchi cădea
Si plângând zicea:
- Dă, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Sa facă pâraie,
Sa curgă şiroaie,
Apele să crească,
Mândra să-mi oprească,
S-o oprească-n vale,
S-o-ntoarcă din cale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceriu-ntuneca.
Şi curgea deodată
Ploaie spumegată
Ce face pâraie
Şi îmflă şiroaie.
Dar oricât cădea,
Mândra n-o oprea,
Ci ea tot venea
Şi s-apropia.
Manea mi-o vedea,
Inima-i plângea
Şi iar se-nchina,
Şi iar se ruga:
- Suflă, Doamne,-un vânt,
Suflă-l pe pământ,
Brazii să-i despoaie,
Paltini să îndoaie,
Munţii să răstoarne,
Mândra să-mi întoarne,
Să mi-o-ntoarne-n cale,
S-o ducă devale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Şi sufla un vânt,
Un vânt pre pământ,
Paltini că-ndoia,
Brazi că despoia,
Munţii răsturna,
Iară pe Ana
Nici c-o înturna!
Ea mereu venea,
Pe drum şovăia
Şi s-apropia
Şi, amar de ea,
Iată c-agiungea!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari
Mult înveslea
Dacă o vedea,
Iar Manea turba,
Mândra-şi săruta,
În braţe-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Şi, glumind, zicea:
- Stai, mândruţa mea,
Nu te speria,
Că vrem să glumim
Şi să te zidim!
Ana se-ncredea
Şi vesel râdea.
Iar Manea ofta
Şi se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pan’ la gleznişoare,
Pan’ la pulpişoare.
Iar ea, vai de ea,
Nici ca mai râdea,
Ci mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Agiungă-ţi de şagă,
Ca nu-i bună, dragă.
Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău ma strânge,
Trupuşoru-mi frânge!
Iar Manea tăcea
Şi mereu zidea;
Şi o cuprindea
Pan’ la gleznişoare,
Pan’ la pulpişoare,
Pan’ la costişoare,
Pan’ la ţâţişoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plângea
Şi mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge!
Manoli turba
Şi mereu lucra.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pan’ la costişoare,
Pan’ la ţâţişoare,
Pan’ la buzişoare,
Pan’ la ochişori,
Încât, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid ca zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge!
Pe Argeş in gios,
Pe un mal frumos
Negru-vodă vine
Ca să se închine
La cea monastire,
Falnică zidire,
Monastire naltă,
Cum n-a mai fost altă.
Domnul o privea
Şi se-nveselea
Şi astfel grăia:
- Voi, meşteri zidari,
Zece meşteri mari,
Spuneţi-mi cu drept,
Cu mâna la piept,
De-aveţi meşterie
Ca să-mi faceţi mie
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă?
Iar cei meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Cum sta pe grindiş,
Sus pe coperiş,
Vesel se mândrea
Ş-apoi răspundea:
- Ca noi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Alţii nici că sunt
Pe acest pamânt!
Află că noi ştim
Oricând să zidim
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă!
Domnu-i asculta
Şi pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice,
Iar pe cei zidari,
Zece meşteri mari,
Să mi-i părăsească,
Ca să putrezească
Colo, pe grindiş,
Sus, pe coperiş.
Meşterii gândea
Şi ei îşi făcea
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare.
Apoi le-ntindea
Şi-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea
Şi unde pica,
Trupu-ş despica.
Iar bietul Manoli,
Meşterul Manoli,
Când se încerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieşea
Un glas năduşit,
Un glas mult iubit,
Care greu gemea
Si mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge,
Viaţa mi se stinge!
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochii-i se-nvelea;
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvârtea
Şi de pe grindiş,
De pe-acoperiş,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea
Ce se mai făcea?
O fântână lină,
Cu apă puţină,
Cu apă sărată,
Cu lacrimi udată! 

luni, 15 mai 2017

Manastirea Robaia - o bijuterie a stramosilor nostri

Manastirea Robaia - o bijuterie a stramosilor nostri

duminica 14.05.2017 am vizitat micuta manastire situata la o distanta de 25 de km de Curtea de Arges spre Campulung Muscel in comuna Musetesti, o asezare atestata documentar din secolul 14 cu un nume care provine de la un atac al turcilor in care au intrat in biserica si au luat oamenii robi in noaptea de Inviere,initial o biserica din lemn construita de banul Armega iar mai apoi o biserica din piatra construita de Sava Sifarul in anul 1644 si restaurata prin grija episcopului Iosif 1 al Argesului.

asezarea a fost refacuta intre anii 1843-1868 de catre Teodosie,Visarion si Naum monahul, si renovata de a lungul timpului fiind si repictata, a fost in ultima vreme locuita de maicute vrednice ce si-au pus amprenta asupra sfantului lacas prin persoana maicutei stareta Petronia Dobrescu, ulterior transferata la manastirea Bascovele, in prezent  la conducerea monahiei se afla maicuta Siluana Teculescu, ca stareță  a Mănăstirii Robaia, fiind hirotesită stavroforă.



Manastirea Robaia este o stea in cununa de lauri a Episcopiei argesene uimindu-ma si pe mine si pe toti cei ce vin aici prin simplitatea si frumusetea ei si prin ingrijrea continuua a cladirilor din cadrul micutului complex monahal, florile si verdele odihnitor aducand liniste in sufletul tuturor, aerul este foarte curat iar maicutele sunt foarte primitoare si respectoase cu un glas pe care nu te mai saturi auzindu-le cantand in timpul slujbei religioase, sincer cred ca corul maicutelor ar eclipsa oricand corurile alcatuite din profesionisti ai muzicii.

cladirile din jurul micutei Manastiri de la Robaia te duc cu gandul la marele domnitor Constantin Brancoveanu probabil si datorita faptului ca una din cladiri se aseamana ca arhitectura cu palatele Brancovenilor cei drept la scara foarte redusa, soarele ce scalda curtea asezarii monahale parca te tine pe loc si te face sa mai revii pe acolo.
buna oranduire de la Manastirea Robaia pastrata cum se cuvine de noua stareta maicuta Siluana cu siguranta ca va face din acest locas de cult o adevarata bijuterie si un loc de pelerinaj foarte cautat in Romania caci maicutele merita toata dragostea noastra pentru vrednicia si ambitia lor de a pastra un loc cu o istorie seculara la aceelasi nivel spiritual pe care l-a avut dintotdeauna.

Dumnezeu sa binecuvanteze  aceasta sfanta biserica si pe cele ce se ingrijesc de dansa.








De ce au blugii acest buzunar mic ?

De ce au blugii acest buzunar mic? Sigur te-ai intrebat macar o data in viata. Macar o data in viata te-ai intrebat asta, dar nimeni n...