miercuri, 17 mai 2017

MANASTIREA DE LA CURTEA DE ARGES

MANASTIREA DE LA CURTEA DE ARGES-construita de mesterul Manole

Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire ortodoxă foarte frumoasa din România, situată în municipiul Curtea de Argeș, construită între 1515-1517 de Neagoe Basarab. Ansamblul cuprinde catedrala episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Țara Românească. Catedrala este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare AG-II-a-A-13628. În timpul lui Carol I, catedrala a fost transformată în necropolă pentru familia regală a României. În afară de mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Argeș se află și moaștele sfintei Filofteia.
Dacă în 1857 complexul monastic era păstrat în întregime, două incendii din 1866 și 1867 au distrus clădirile seminarului, respectiv locuințele, paraclisul și turnul de intrare. La inițiativa lui Carol I, biserica a fost restaurată începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noüy, ceea ce a dus la înlocuirea frescei originale cu o pictură nouă și la alte modificări radicale ale structurii interioare.În anul 1886 s-a terminat restaurarea bisercii și a început construirea palatului regal din latura de est a complexului, care va fi mai târziu transformat în palat episcopal.

Din 2009 a început construcția unei noi catedrale unde vor fi amplasate mormintele membrilor familiei regale a României ce vor deceda de atunci înainte, precum și moaștele sfintei Filofteia
La mica distanta de manastire chiar peste stradase afla fantana mesterului MANOLE despre care legenda spune ca a fost construita pe locul unde a cazut mesterul in zborul sau.

BALADA- MESTERUL MANOLE
           de Vasile Alecsandri

Pe Argeş în gios,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă trece
Cu tovarăşi zece:
Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.
Merg cu toţi pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Iată, cum mergea
Că-n drum agiungea
Pe-un biet ciobănaş
Din fluier doinaş.
Şi cum îl vedea,
Domnul îi zicea:
- Mândre ciobănaş
Din fluier doinaş,
Pe Argeş în sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Argeş în gios
Cu turma ai fost.
Nu cumv-ai văzut,
Pe unde-ai trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
La loc de grindiş,
La verde-aluniş
- Ba, doamne-am văzut,
Pe unde-am trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
Cânii, cum îl vad,
La el se răpăd
Si latră-a pustiu
Si urlă-a morţiu.
Cât îl auzea,
Domnu-nveselea,
Şi curând pleca,
Spre zid apuca,
Cu nouă zidari,
Nouă meşteri mari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.
- Iată zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Deci voi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Curând vă siliţi
Lucrul de-l porniţi
Ca să-mi rădicaţi,
Aici să-mi duraţi
Monastire naltă
Cum n-a mai fost altă,
Că v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!
Meşterii grăbea,
Şfările-ntindea,
Locul măsura,
Şanţuri largi săpa
Şi mereu lucra,
Zidul ridica,
Dar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucra în zadar!
Domnul se mira
Ş-apoi îi mustra,
Ş-apoi se-ncrunta
Şi-i ameninţa
Să-i puie de vii
Chiar în temelii!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari
Tremura lucrând,
Lucra tremurând
Zi lungă de vară,
Ziua pân-în seară;
Iar Manoli sta,
Nici că mai lucra,
Ci mi se culca
Şi un vis visa,
Apoi se scula
Ş-astfel cuvânta:
- Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Ştiţi ce am visat
De când m-am culcat?
O şoaptă de sus
Aievea mi-a spus
Că orice-am lucra,
Noaptea s-a surpa
Pân-om hotărî
În zid de-a zidi
Cea-ntâi soţioară,
Cea-ntâi sorioară
Care s-a ivi
Mâni în zori de zi,
Aducând bucate
La soţ ori la frate.
Deci dacă vroiţi
Ca să ispraviţi
Sfânta monastire
Pentru pomenire,
Noi să ne-apucăm
Cu toţi să giurăm
Şi să ne legăm
Taina s-o păstrăm;
Ş-orice soţioară,
Orice sorioară
Mâni în zori de zi
Întâi s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim,
În zid s-o zidim!
Iată,-n zori de zi,
Manea se trezi,
Ş-apoi se sui
Pe gard de nuiele,
Şi mai sus, pe schele,
Şi-n câmp se uita,
Drumul cerceta.
Când, vai! ce zărea?
Cine că venea?
Soţioara lui,
Floarea câmpului!
Ea s-apropia
Şi îi aducea
Prânz de mâncatură,
Vin de băutură.
Cât el o zărea,
Inima-i sărea,
În genunchi cădea
Si plângând zicea:
- Dă, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Sa facă pâraie,
Sa curgă şiroaie,
Apele să crească,
Mândra să-mi oprească,
S-o oprească-n vale,
S-o-ntoarcă din cale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceriu-ntuneca.
Şi curgea deodată
Ploaie spumegată
Ce face pâraie
Şi îmflă şiroaie.
Dar oricât cădea,
Mândra n-o oprea,
Ci ea tot venea
Şi s-apropia.
Manea mi-o vedea,
Inima-i plângea
Şi iar se-nchina,
Şi iar se ruga:
- Suflă, Doamne,-un vânt,
Suflă-l pe pământ,
Brazii să-i despoaie,
Paltini să îndoaie,
Munţii să răstoarne,
Mândra să-mi întoarne,
Să mi-o-ntoarne-n cale,
S-o ducă devale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Şi sufla un vânt,
Un vânt pre pământ,
Paltini că-ndoia,
Brazi că despoia,
Munţii răsturna,
Iară pe Ana
Nici c-o înturna!
Ea mereu venea,
Pe drum şovăia
Şi s-apropia
Şi, amar de ea,
Iată c-agiungea!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari
Mult înveslea
Dacă o vedea,
Iar Manea turba,
Mândra-şi săruta,
În braţe-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Şi, glumind, zicea:
- Stai, mândruţa mea,
Nu te speria,
Că vrem să glumim
Şi să te zidim!
Ana se-ncredea
Şi vesel râdea.
Iar Manea ofta
Şi se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pan’ la gleznişoare,
Pan’ la pulpişoare.
Iar ea, vai de ea,
Nici ca mai râdea,
Ci mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Agiungă-ţi de şagă,
Ca nu-i bună, dragă.
Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău ma strânge,
Trupuşoru-mi frânge!
Iar Manea tăcea
Şi mereu zidea;
Şi o cuprindea
Pan’ la gleznişoare,
Pan’ la pulpişoare,
Pan’ la costişoare,
Pan’ la ţâţişoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plângea
Şi mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge!
Manoli turba
Şi mereu lucra.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pan’ la costişoare,
Pan’ la ţâţişoare,
Pan’ la buzişoare,
Pan’ la ochişori,
Încât, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid ca zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge!
Pe Argeş in gios,
Pe un mal frumos
Negru-vodă vine
Ca să se închine
La cea monastire,
Falnică zidire,
Monastire naltă,
Cum n-a mai fost altă.
Domnul o privea
Şi se-nveselea
Şi astfel grăia:
- Voi, meşteri zidari,
Zece meşteri mari,
Spuneţi-mi cu drept,
Cu mâna la piept,
De-aveţi meşterie
Ca să-mi faceţi mie
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă?
Iar cei meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Cum sta pe grindiş,
Sus pe coperiş,
Vesel se mândrea
Ş-apoi răspundea:
- Ca noi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Alţii nici că sunt
Pe acest pamânt!
Află că noi ştim
Oricând să zidim
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă!
Domnu-i asculta
Şi pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice,
Iar pe cei zidari,
Zece meşteri mari,
Să mi-i părăsească,
Ca să putrezească
Colo, pe grindiş,
Sus, pe coperiş.
Meşterii gândea
Şi ei îşi făcea
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare.
Apoi le-ntindea
Şi-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea
Şi unde pica,
Trupu-ş despica.
Iar bietul Manoli,
Meşterul Manoli,
Când se încerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieşea
Un glas năduşit,
Un glas mult iubit,
Care greu gemea
Si mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Meştere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge,
Viaţa mi se stinge!
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochii-i se-nvelea;
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvârtea
Şi de pe grindiş,
De pe-acoperiş,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea
Ce se mai făcea?
O fântână lină,
Cu apă puţină,
Cu apă sărată,
Cu lacrimi udată! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

De ce au blugii acest buzunar mic ?

De ce au blugii acest buzunar mic? Sigur te-ai intrebat macar o data in viata. Macar o data in viata te-ai intrebat asta, dar nimeni n...